Învăţământul superior se realizează prin instituţii de învăţământ: universităţi, academii de studii.
Misiunea instituţiilor de învăţământ superior este de învăţământ şi de cercetare sau numai de învăţământ.
Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat sau private este posibilă numai prin legi speciale, conform procedurii de acreditare şi recunoaştere a diplomelor instituţiilor de învăţământ superior (Legea 88/1993, modificată şi completată prin Legea 144/1999).
Nomenclatorul specializărilor şi al grupelor de specializări se stabileşte de Ministerul Educaţiei Naționale împreună cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu consultarea Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, a instituţiilor de învăţământ superior şi a altor factori interesaţi.
Instituţiile de învăţământ superior includ în mod obişnuit mai multe facultăţi, colegii universitare, departamente, catedre şi unităţi de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi de microproducţie.