Skip to main content
European Commission logo

Eurydice

EACEA National Policies Platform:Eurydice
Reforme naționale în domeniul educației profesionale și în educația adulților

Romania

14.Reforme în derulare şi evoluţii în materie de politici

14.3Reforme naționale în domeniul educației profesionale și în educația adulților

Last update: 2 October 2020

2020

Ministerul Educației și Cercetării continuă reformele în domeniul educaţiei şi formării, în vederea asigurării unui învăţământ adaptat cerinţelor pieţei muncii şi centrat pe dezvoltare personală şi socială. 

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site, ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19.

După deschiderea anului școlar 2020-2021, din 14 septembrie 20210, Ministerul Educației și Cercetării a demarat procedura de monitorizare a dinamicii scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Politici curriculare

Continuă  aplicarea curriculumului nou pentru învățământul profesional și pentru învățământul liceal tehnologic. Aplicarea a început gradual, în anul şcolar 2016-2017, cu clasa a IX-a.

Implementarea proiectului necompetitiv Dezvoltarea sistemică a învățământului profesional și tehnic în concordanță cu nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel național, regional și local, prin care se vor realiza actualizarea și/sau dezvoltarea:

  • calificărilor profesionale,

  • standardelor de pregătire profesională pentru creșterea relevanței formării pe piața muncii,

  • curriculumului și auxiliarelor curriculare necesare formării profesionale inițiale.

Proiectul a fost realizat si depus spre analiză la MFE.

Consolidarea învățământului profesional și tehnic, mai ales a componentei de învățare la locul de muncă

Programele de educație și formare profesională sunt adaptate la nevoile de competențe și la tendințele de pe piața muncii, astfel încât să răspundă priorităților naționale de dezvoltare economică și socială.

Etape pentu anul 2020-2021:

  • Implementarea Strategiei educației și formării profesionale din România pentru perioada 2015-2020, cu realizarea: Planului de acțiuni pentru anul 2020.

  • Implementarea Master-planului pentru perioada 2015 – 2020, în vederea punerii în aplicare a programelor de tip ucenicie în sistemul de formare profesională inițială (În cadrul proiectului DALIVET finanţat prin Erasmus+ și implementat de CNDIPT).

  • Elaborarea Strategiei naționale de dezvoltare pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual 2021-2025. Pentru elaborarea acestei strategii se va  realiza o analiză privind  situația învățământului dual din ultimii 3 ani școlari, începând cu anul 2017-2018, în scopul identificării problemelor, modelelor de bune practici și oportunităților de dezvoltare.

  • Implementarea proiectelor din cadrul apelului de proiecte Stagii de practică pentru elevi și studenți care susține programele de învățare la locul de muncă pentru studenți și elevii din învățământul gimnazial, liceal și post-liceal, inclusiv școli de maiștri, prin care se vor realiza următoarele (88 proiecte contractate  pentru implementare în perioada 2018-2020):

    • elaborarea parteneriatelor/convențiilor între organizatorii (unități de învățământ/instituții de învățământ superior) și partenerii de practică (potențiali angajatori ai viitorilor absolvenți, în special cu entități din sectoarele economice cu potențial competitiv și din domeniile de specializare inteligentă;

    • organizarea și derularea programelor de învățare la locul de muncă (internship/ traineeship, stagii de practică, instruire practică, laborator tehnologic etc.), inclusiv activități de tip firmă de exercițiu (în conformitate cu metodologiile aplicabile fiecărui tip de activitate);

    • furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională pentru elevi și studenți, axate pe dobândirea de competențe care răspund necesităților pieței muncii;

    • pilotarea de soluții inovative de facilitare a practicii, de instrumente inovative de consiliere, orientare, evaluare a competențelor, inclusiv prin intermediul TIC;

    • organizarea de stagii de practică în state membre UE.(Durata de implementare a proiectelor: 9 - 24 de luni).

  • Proiectul Cheia viitorului este făurită de tine! finanțat din Granturi norvegiene 2014-2021 este contractat și implementat.

    • Obiective:

      • reducerea riscului de excluziune socială a elevilor de gimnaziu și liceu;

      • promovarea și sprijinirea integrării elevilor în învățământul dual;

      • sprijinirea comunităților pe termen lung prin informare, formare și consiliere a unui număr de 470 profesori, specialiști educaționali și sociali, părinți.

2019

Ministerului Educației Naționale continuă reformele în domeniul educaţiei şi formării, în vederea asigurării unui învăţământ adaptat cerinţelor pieţei muncii şi centrat pe dezvoltare personală şi socială. 

Introducerea învățământului profesional dual 

În 2019, Autoritatea Națională pentru Formare Profesională în Sistem Dual din România (ANFPISDR), recent înființată, a planificat următoarele acțiuni:

  • încheierea unui parteneriat cu CNDIPT

  • realizarea unui parteneriat cu ANC și Camera de Comerț și Industrie a României pentru realizarea și introducerea la nivelul învățământului dual a calificării de nivel 3 – Mecatronică

  • promovarea ofertei de învățământ dual pentru anul școlar 2019-2020

  • elaborarea unui grant SEE (fonduri norvegiene), care are ca obiectiv îmbunătățirea tranziției de la clasa a VIII-a la liceu/școală profesională și diminuarea numărului de absențe al elevilor din învățământul dual (grup țintă 900 elevi, perioada 2019-2020)

  • elaborarea unor propuneri legislative vizând extinderea școlarizării învățământului dual la 3 ani și jumătate

  • elaborarea de propuneri de completare a Legii 34/1992 privind sponsorizările, astfel încât să se asigure o utilizare eficientă și posibilitatea de extindere a bazei materiale asociată unităților de învățământ cu clase de învățământ dual

  • elaborarea Strategiei de dezvoltare a învățământului dual din România 2019-2023

  • elaborarea unui studiu privind impactul învățământului dual asupra economiei naționale, din perspectiva pregătirii și asigurării resursei umane calificate prin învățământul dual.

Consolidarea învăţământului profesional şi tehnic

În vederea punerii în aplicare a programelor în sistemul de formare profesională iniţială, a fost demarată implementarea Master-planului pentru perioada 2015 – 2020. O parte din componentele din Master-planului pentru introducerea de programe de tip dual/ucenicie în formarea profesională inițială din Romania pentru perioada 2015 – 2020 se vor implementa prin proiectul Dezvoltarea sistemică a învățământului profesional și tehnic în concordanță cu nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel național, regional și local

A fost lansată forma finală a Ghidului aplicantului pentru proiectul necompetitiv Dezvoltarea sistemică a învățământului profesional și tehnic în concordanță cu nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel național, regional și local, în vederea implementării unor măsuri destinate îmbunătățirii relevanței și creșterii calității sistemului de învățământ profesional și tehnic, în concordanță cu nevoile de dezvoltare la nivel național, regional și local. Se vor finanța o serie de acțiuni prevăzute în Strategia educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016 – 2020, vizând următoarele obiective specifice:

  • creșterea participării la programele de formare profesională inițială, în special pentru elevii/ucenicii care provin din comunități dezavantajate, cu accent pe mediul rural și cei aparținând minorității romilor

  • creșterea participării la programe de învățare la locul de muncă a elevilor și ucenicilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI

  • îmbunătățirea nivelului de competențe al personalului didactic, a formatorilor, a evaluatorilor de competențe profesionale și personalului din întreprinderi cu atribuții în învățarea la locul de muncă

  • creșterea numărului de oferte furnizate de sistemul de educație și formare profesională adaptate la nevoile și tendințele de dezvoltare ale pieței muncii.

2018

Ministerului Educației Naționale continuă reformele în domeniul educaţiei şi formării, în vederea asigurării unui învăţământ adaptat cerinţelor pieţei muncii şi centrat pe dezvoltare personală şi socială. 

Consolidarea învăţământului profesional şi tehnic

A fost elaborat Planul de acțiune 2018 pentru implementarea Strategiei educației și formării profesionale în România în perioada 2015-2020 și a fost realizat raportul privind implementarea planului de acțiune al acestei strategii pentru anul 2017.

În vederea punerii în aplicare a programelor în sistemul de formare profesională iniţială, a fost demarată implementarea Master-planului pentru perioada 2015 – 2020

A fost definitivat Ghidul aplicantului pentru proiectul Formarea competentelor antreprenoriale VET – finanțare POCU și Buget naţional. Obiectivul general al proiectului este de a imbunătăți utilitatea sistemelor de educație și formare pentru piața muncii prin dezvoltarea competenţelor antreprenoriale în invatamantul secundar si profesional si facilitarea tranzitiei elevilor de la educație la piata muncii. 

Competiția Națională Business Plan se desfășoară anual, în parteneriat cu autoritățile publice locale, instituții de învățământ superior și de cercetare din țară sau străinătate, organizații nonguvernamentale, agenți economici, asociații patronale din domeniile economice pentru care se organizează formare profesională. În desfășurarea competiției Business Plan 2018, au fost angrenate, în faza locală, 301 firme de exercițiu, cu peste 900 de elevi. 

Ministerul Educatiei Nationale  a depus la Ministerul Fondurilor Europene propunerea de fişă şi de ghid pentru proiectul noncompetitiv cu titlul Dezvoltarea sistemică a învățământului profesional și tehnic în concordanță cu nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel național, regional și local, proiect care are o componentă care vizează dezvoltarea antreprenoriatului în România, prin care se vor avea în vedere următoarele:

  • Dezvoltarea şi îmbunătățire metodelor de predare-învățare ale personalului didactic din IPT pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale – 6.100 cadre didactice formate.

  • Formarea de competențe antreprenoriale pentru elevi – 61.000 participanţi la activităţile derulate pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale. 

Introducerea învățământului profesional dual 

S-a introdus învățământul profesional dual, în care elevii beneficiază de burse profesionale (200 lei - de la bugetul de stat) și de la angajatori (între 200 – 600 de lei), precum și alte facilități. În anul școlar 2018-2019 sunt școlarizați 4110 elevi.

Prin OMEN 4798/ 2017, a fost aprobat Contractul de pregătire practică a elevilor din învăţământul dual. Rolul acestui contract este acela de a asigura o ofertă de formare profesională de calitate, în scopul angajării absolvenţilor, conform nivelului de pregătire şi calificării obţinute anterior.