Skip to main content
European Commission logo
EACEA National Policies Platform:Eurydice
Ciclul I - Studii universitare de licenţă

Romania

7.Învăţământul superior

7.2Ciclul I - Studii universitare de licenţă

Last update: 6 February 2018

Din anul 2005, sistemul de învăţământ superior din România este organizat în trei cicluri: studii universitare de licenţă, studii universitare de master şi studii de doctorat, compatibile cu cadrul european al calificărilor şi prevăzute prin Legea nr. 288 din 2004. Absolvenţii de învăţământ secundar superior pot candida la admiterea la un program de studii universitare de licenţă pe baza metodologiei concursului de admitere specifice fiecărei universităţi şi fiecărui program de studii. Admiterea depinde în general de rezultatele elevului la examenul naţional de la sfârşitul învăţământului secundar superior (Bacalaureat), rezultatele obţinute pe parcursul şcolii de învăţământ secundar superior şi rezultatele la examenul de admitere organizat de universitate.