Skip to main content
European Commission logo
EACEA National Policies Platform:Eurydice
Variații de organizare și structuri alternative în educația timpurie

Romania

4.Educaţie şi asistenţă pentru copii de vârste mici (educaţia timpurie)

4.5Variații de organizare și structuri alternative în educația timpurie

Last update: 19 October 2021

Conform prevederilor Legii Educației Naționale nr.1/2011, Art. 59, în sistemul de învățământ preșcolar pot fi inițiate și organizate alternative educaționale, cu acordul Ministerului Educaţiei, pe baza unor regulamente aprobate prin ordin al ministrului educației.

Unitățile de învățământ preşcolare alternative dispun de autonomie organizatorică și funcțională, în conformitate cu specificul fiecărei metode alternative.

Cadrele didactice care predau la grupe sau clase din alternativele educaționale au dreptul la recunoașterea de către Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și de către Ministerul Educaţiei a pregătirii și a perfecționărilor realizate de organizațiile, asociațiile, federațiile care gestionează dezvoltarea alternativei respective la nivel național.

În creșe, alternativele educaționale sunt mai puțin dezvoltate decât în grădinițe, în contextul în care acestea încă nu au trecut în coordonarea completă a Ministerului Educației.