Ciclul de Licență poate să aibă durată variată, în funcție de domeniu, și anume:

• 6 semetre (3 ani) pentru științe, științe sociale, științe umaniste, domeniul economic
• 8 semestre (4 ani) pentru domeniul tehnic, inginerie
• 12 semestre (6 ani) pentru domeniul medical, stomatologie, medicină veterinară, arhitectură

Domenii de studiu

Domeniile şi specializările de referinţă sunt stabilite prin Hotărâre a Guvernului (HG 493/2013).

Cerințe privind admiterea

Admiterea în învăţământul superior pentru fiecare ciclu de studii universitare – licenţă, masterat, doctorat – se organizează pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de fiecare universitate, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare.

Pentru toate ciclurile de studii universitare, cifrele de şcolarizare finanţate de la bugetul statului sunt stabilite prin Hotărâre a Guvernului. Numărul de locuri finanţate de la bugetul statului, pentru care se organizează admiterea, sunt alocate fiecărei instituţii de învăţământ superior de stat prin Ordin  ministerial. În plus faţă de aceste locuri, instituţiile de învăţământ superior de stat sunt autorizate să accepte un număr de studenţi care acceptă să achite contravaloarea studiilor (Legea 441/2001).

Candidaţii pot concura simultan pentru mai multe specializări sau pentru mai multe instituţii de învăţământ superior. Un candidat admis poate urma însă o singură specializare pe loc finanţat de la bugetul statului, pe durata normală a studiilor. Studenţii din instituţiile de învăţământ superior private acreditate care sunt admişi pe locuri finanţate de la bugetul statului pot beneficia de recunoaşterea studiilor efectuate, conform prevederilor stabilite de senatul universitar şi pe baza creditelor transferabile achiziţionate. Aceeaşi prevedere se aplică şi studenţilor din învăţământul superior de stat dacă sunt admişi într-o instituţie de învăţământ superior privată acreditată. Absolvenţii învăţământului privat acreditat au dreptul să urmeze o a doua specializare în instituţii de învăţământ superior de stat, conform prevederilor legii şi în condiţiile stabilite de Carta Universitară.

În cazul admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă, admiterea în învăţământul superior public şi privat este organizată pe domenii de studiu. Acestei categorii de studii i se  asociază un număr de credite de studiu care variază între 180 şi 360. Admiterea se organizează în una sau două sesiuni, ale căror perioade, ca şi probele de concurs, sunt stabilite prin metodologii proprii de către facultăţi şi sunt făcute publice. Admiterea poate fi susţinută în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale, daca disciplinele de concurs au fost studiate în liceu în limba respectivă, şi, de asemenea, într-o limbă de largă circulaţie internaţională, pentru studiile organizate în acea limbă, cu îndeplinirea condiţiei de susţinere obligatorie a unei probe de competenţă lingvistică.

Candidaţii la admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă sunt absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau cu diplomă echivalentă cu aceasta. Pentru candidaţii care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii la olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale, recunoscute de Ministerul Educaţiei Naționale, şi la cele internaţionale, instituţiile de învăţământ superior pot prevedea, în metodologiile proprii şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, condiţii specifice de admitere, altele decat posiblitatea de a se înscrie fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, la cursurile a două specializări. De aceasta prevedere se poate beneficia o singură dată, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Curriculum

Curricula sunt stabilite independent de instituţiile de învăţământ superior, conform strategiilor naţionale de dezvoltare a învăţământului superior şi standardelor academice naţionale.Conform prevederilor legii privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, curriculum pentru învăţământul superior trebuie să includă discipline obligatorii, opţionale şi facultative. Disciplinele obligatorii şi opţionale trebuie să aparţină uneia dintre următoarele categorii: discipline fundamentale, discipline de profil sau specializare şi discipline complementare.

Pentru fiecare domeniu de referinţă şi specializare recunoscute de lege (HG 493/2013) instituţiile de învăţământ superior stabilesc planul de învăţământ. Planul de învăţământ este un document complex care cuprinde durata studiilor, disciplinele după tip şi an de studiu, tipuri de activităţi, numărul de ore alocate pe discipline şi activităţi, creditele alocate etc.

Structura şi conţinutul planului de învăţământ în ceea ce priveşte disciplinele, activităţile şi numărul de ore trebuie să corespundă standardelor academice naţionale. Standardele specifice stabilesc lista indicativă a disciplinelor fundamentale, de profil sau de specializare şi complementare şi limitele ponderilor acestora în curriculumul pentru fiecare specializare. În funcţie de specializare, ponderea diverselor tipuri de discipline în numărul total de ore se poate situa între 15% şi 30% pentru disciplinele fundamentale, între 50% şi până la 80% pentru disciplinele de profil sau de specializare şi între 5% şi 10% pentru disciplinele complementare. Cea mai mare parte din programul de învăţământ este obligatoriu (cel puţin 60% din timp, dar mergând şi până la 90% pentru anumite specializări), disciplinele opţionale pot contribui la creditele de studiu, dar cele facultative în mod obişnuit nu. În ceea ce priveşte activităţile, standardele naţionale stabilesc pentru fiecare domeniu de referinţă şi specializare raportul dintre activităţile teoretice (cursuri) şi cele practice (seminarii, laboratoare, pregătire practică, activităţi de proiect etc.). Pentru majoritatea specializărilor acest raport este 1:1 cu o deviere de maxim 20% în oricare sens; totuşi, pentru anumite specializări, timpul alocat pentru activităţile practice trebuie să fie semnificativ mai mare decât cel alocat celor teoretice (de exemplu 1:2 în cazul medicinii).

Curriculumul final pentru fiecare disciplină este elaborat de instituţia de învăţământ superior conform acestor standarde specifice, este analizat de consiliile departamentelor şi aprobat de senatul universitar. Cursurile de limbi moderne sunt obligatorii, indiferent de domeniu şi specializare. Există de asemenea un număr important de instituţii de învăţământ superior care asigură predarea completă într-o limbă modernă de circulaţie internaţională pentru anumite specializări.

Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul de a studia şi de a fi instruite în limba lor maternă la toate nivelurile şi în toate formele de învăţământ - în condiţiile în care există cerere suficientă. În consecinţă, limba de studiu în limba maghiară şi în limba germană pentru studenţii aparţinând acestor minorităţi sunt organizate în mai multe instituţii de învăţământ superior. Pe lângă acestea, anumite instituţii de învăţământ superior au organizate departamente pentru formarea iniţială a cadrelor didactice pentru predare limbilor minorităţilor naţionale în învăţământul preuniversitar. În acelaşi timp, Legea Învăţământului stipulează că învăţarea limbii române ca limbă oficială este obligatorie pentru toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitatea lor.

Metode Didactice

Activităţile de predare-învăţare trebuie să satisfacă cerinţele standardelor academice naţionale stabilite, atât în ceea ce priveşte tipurile de bază, cât şi duratele alocate pentru fiecare domeniu de referinţă şi specializare. Activităţile de predare-învăţare cuprind pentru majoritatea disciplinelor academice cursuri (activităţi teoretice), seminarii, laboratoare, activităţi practice şi de pregătire de proiect. Cursurile sunt în mod obişnuit susţinute cu un număr mare de studenţi şi oferă cunoştinţele de bază într-un anumit domeniu de studiu. Seminariile sunt dedicate studiului aprofundat al temelor prezentate în cadrul cursurilor şi solicită participarea activă a studenţilor. Orele de laborator, realizate cu grupuri mai mici de studenţi, sunt dedicate activităţilor de cercetare şi pregătire practică realizate sub supravegherea unui cadru didactic. Pentru anumite specializări sunt necesare activităţi practice - cum sunt activităţi în teren, cercetare ştiinţifică, practică de predare etc. Cadrele didactice au deplină libertate în a decide asupra metodelor didactice utilizate. În timpul activităţilor de predare-învăţare, cadrele didactice utilizează o varietate de metode de predare, conform specificului specializării şi disciplinei, incluzând:

• Metode bazate pe expunere (descrierea, explicaţia etc.) şi metode bazate pe conversaţie (conversaţia, conversaţia euristică, problematizarea etc.) - în special în timpul cursurilor;
• Metode de învăţare şi explorare prin descoperire: explorarea directă a obiectelor şi fenomenelor (observaţii sistematice şi independente, experimente, activităţi practice etc.) şi explorarea indirectă (rezolvare de probleme, demonstraţia prin imagini, filme etc.) - în special în timpul seminariilor, laboratoarelor şi activităţilor practice;
• Pregătire şi prezentare de proiecte.

Materialele didactice utilizate în învăţământul superior depind de specializare şi de disciplină. Predarea asistată de calculator este utilizată pe scară extinsă pentru modelare, proiectare, prelucrare de date, prezentări, achiziţie de informaţie şi date, comunicare etc. În instituţiile de învăţământ superior, precum şi în numeroase campusuri universitare studenţii au acces nelimitat la calculatoare publice conectate la Internet.

Promovarea Studenţilor

Organizarea procesului de învăţământ folosind sistemul creditelor transferabile a început în anul universitar 1998/1999. Acest mod de organizare face posibilă utilizarea unui sistem analitic de evaluare a timpului şi a efortului necesar desfăşurării activităţilor componente ale procesului de învăţământ. Totodată, el prezintă avantaje atât pentru modul de organizare şi gestiune a acestuia, cât şi pentru echivalarea sa cu procesul de învăţământ din alte universităţi din ţară şi străinătate. Numărul total de credite asociat unui program de învăţământ universitar este de 180, 240, 300 sau 360, corespunzător duratei studiilor cu frecvență şi, respectiv, cu un an mai mult la învăţământul seral, cu frecvenţă redusă sau la distanţă. Astfel, unui an de studiu, la zi, îi revine un număr mediu de 60 de credite. Numărul maxim de puncte de credit transferabile în ECTS este stabilit de Consiliul fiecărei facultăţi. În cazul în care studentul urmează perioade de studii în alte universităţi/facultăţi (din ţară şi/sau din străinătate), în conformitate cu reglementările stabilite de către fiecare facultate, creditele obţinute vor fi recunoscute în facultatea de origine.

În cadrul autonomiei universitare fiecare instituţie de învăţământ superior stabileşte propriile cerinţe de promovare, conform prevederilor legale generale şi standardelor naţionale pentru învăţământul superior. Studenţilor le este acordată posibilitate de a încerca să promoveze examenele pentru fiecare disciplină de trei ori. Studenţii care nu promovează de două ori examenul pentru o anumită disciplină pot fi înscrişi în anul următor şi pot susţine examenul respectiv din nou, cu aprobarea rectorului. Această a treia încercare trebuie realizată până la prima sesiune ordinară de examene din anul respectiv. Studenţii care nu promovează nici pentru a treia oară examenul, trebuie să urmeze pentru a doua oară toate activităţile de predare-învăţare organizate pentru disciplina respectivă.

Transferul studenţilor este reglementat de senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ superior. În mod obişnuit, un transfer poate avea loc la începutul anului academic (în circumstanţe excepţionale şi în timpul acestuia) şi este permis între domenii de referinţă sau specializări similare. Transferul este un proces cu mai multe etape, implicând o serie de aprobări formale din partea decanilor şi rectorilor instituţiilor de învăţământ superior implicate. Instituţia de învăţământ superior care primeşte studentul trebuie să emită o decizie de înregistrare pentru noul student şi să verifice dacă creditele sunt transferabile.

Capacitatea de angajare

În scopul sprijinirii orientării şcolare şi profesionale a studenţilor şi pentru a facilita inserţia lor profesională pe piaţa muncii, în fiecare instituţie de învăţământ superior au fost înfiinţate departamente de consultanţă pentru alegerea rutei profesionale şi plasarea pe piaţa muncii. Menţinând o permanentă legătură cu piaţa muncii, departamentele au următoarele atribuţii generale:

• Să ofere persoanelor interesate informaţii privind filierele şi programele de studii existente în cadrul instituţiei de învăţământ superior;
• Să furnizeze studenţilor informaţii şi consultanţă în alegerea sau schimbarea rutei profesionale individuale, în contextul curriculumului universitar şi al sistemului de credite transferabile;
• Să încurajeze constituirea unor asociaţii ale absolvenţilor institutului de învăţământ superior, care să susţină atât interesele acestuia cât şi ale noilor generaţii de absolvenţi în relaţia cu comunităţile economice, culturale şi administrative pe plan local sau regional;
• Să prospecteze în permanenţă nevoile pieţei muncii şi să promoveze acţiuni specifice cunoaşterii firmelor şi nevoilor lor de personal cu calificare academică;
• Să acorde consultanţă şi sprijin metodologic şi pedagogic în pregătirea studenţilor, prin menţinerea contactului cu mediul economic şi de afaceri.

În îndeplinirea acestor responsabilităţi, departamentele pot implica, în temeiul autonomiei universitare, cadre didactice de la discipline care participă la formarea specializării, prodecani, asociaţii studenţeşti, organizaţii non-guvernamentale şi asociaţii profesionale non-profit. Departamentul este condus de un director numit de către rectorul instituţiei de învăţământ superior. Pentru a asigura încadrarea în muncă a absolvenţilor învăţământului superior, instituţiile publice comunică anual direcţiilor de muncă din teritoriu, posturile vacante.

Evaluarea Studenţilor

Evaluarea studenţilor în învăţământul superior se realizează prin examinări periodice (sumative) organizate pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ. Evaluările sunt realizate sub forma de probe orale, probe scrise şi probe practice, precum şi, în anumite cazuri, sub forma prezentărilor de proiect. Criteriile de evaluare pentru performanţele academice şi profesionale ale studenţilor sunt stabilite de instituţiile de învăţământ superior, conform autonomiei universitare. Cerinţele concrete şi criteriile de evaluare pentru fiecare disciplină sunt stabilite în în partea introductivă a fișei fiecărei discipline. Evaluarea performanţelor studenţilor în cadrul învăţământului superior se materializează prin note de la 1 la 10. Examinarea studenţilor pentru fiecare disciplină este realizată de o comisie din care face parte cadrul didactic care susţine cursurile disciplinei respective, asistat de cel puţin încă un specialist din aceeaşi catedră sau acelaşi departament. După fiecare examinare, notele acordate studenţilor se înregistrează în carnetele studenţilor şi în documentele oficiale ale instituţiei.

Instituţiile de învăţământ superior organizează două sesiuni ordinare de examene pe perioada anului academic - în mod obişnuit în februarie şi respectiv iunie-iulie - şi cel puţin o sesiune dedicată re-examinărilor, organizată în mod obişnuit toamna, înainte de începerea anului academic. Sesiunile de re-examinare sunt organizate pentru studenţii care nu au susţinut sau nu au promovat una sau mai multe discipline de studiu în timpul sesiunilor ordinare de examene. Studenţii au posibilitatea de a încerca să promoveze o anumită disciplină de trei ori; studenţii care nu promovează o disciplină după aceste trei încercări trebuie să urmeze din nou toate activităţile de predare-învăţare organizate pentru disciplina respectivă. Conform prevederilor legale, instituţiile de învăţământ superior pot stabili anumite taxe pentru re-examinări, în scopul de a acoperi cheltuielile suplimentare.

Certificare

Finalizarea învăţământului superior de lungă durată se realizează prin examenul de licenţă sau prin examenul de diplomă, organizat pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei Naționale. Conţinutul examenului şi criteriile specifice sunt stabilite de senatele universitare.

Absolvenţii care promovează examenul de licenţă primesc titlul de Licenţiat în profilul şi specializarea respectivă, atestat printr-o diplomă emisă de instituţia care organizează examenul. Studiile universitare cu o durată mai mare de 4 ani se finalizează, după caz, prin examen de diplomă. Absolvenţii care promovează examenul de diplomă primesc titlul de diplomat în specializarea respectivă, conform standardelor internaţionale, atesta printr-o diplomă emisă de instituţia care organizează examenul.

Absolvenţii care nu promovează examenul de licenţă sau de diplomă pot primi, la cerere, un Certificat de studii universitare de lungă durată şi o copie de pe foaia matricolă - specificând toate disciplinele studiate şi notele obţinute. Studenţii sau absolvenţii care optează pentru profesiunea didactică au obligaţia să absolve cursurile organizate de Departamentele pentru pregătirea personalului didactic (DPPD). Promovarea acestor cursuri de formare specifice este atestată printr-un certificat de absolvire.

Pentru învăţământul superior examenele finale trebuie susţinute în faţa unei comisii de examen stabilită pentru fiecare specializare. Comisiile de examen sunt stabilite prin decizie a rectorului instituţiei de învăţământ superior care organizează examenele, pe baza propunerilor consiliilor facultăţilor. Comisia de examen trebuie să aibă cel puţin trei membri, cu titlul de Doctor, iar preşedintele trebuie să aibă funcţia didactică de profesor sau conferenţiar universitar.

Suplimentul la diplomă a fost introdus pe baza unui Ordin Ministerial adoptat în aprilie 2000. In prezent, acesta este eliberat automat şi gratuit de către toate instituţiile de învăţământ terţiar, pentru programele de licenţă şi masterat, în limba  romană şi engleză.