Skip to main content
European Commission logo
EACEA National Policies Platform:Eurydice
Validarea învățării non-formale și informale

Romania

8.Educaţia şi formarea profesională a adulţilor

8.5Validarea învățării non-formale și informale

Last update: 15 November 2019

 Adulții cu competențe profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale (non-formale și informale), pot fi evaluați în centrele de evaluare a competențelor autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări.

 

Procedura de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite în alte moduri decât cele formale, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării și al Ministrului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei 4543/468/2004, cu modificările și completările ulterioare, conține atât descrierea procesului de autorizare a centrelor de evaluare, cât și a procesului de evaluare și certificare a competențelor profesionale.

 

De asemenea, conform Legii Educației Naționale, centrele comunitare de învăţare permanentă la nivel local pot oferi servicii educaționale prin programe pentru validarea rezultatelor învăţării nonformale şi informale.

 

Procesul de validare este puternic axat pe calificări, mai ales pe calificările VET.

 

Procesul de validare are următoarele caracteristici:

  • trebuie să fie voluntar;
  • trebuie efectuat în conformitate cu standardele ocupaționale stabilite;
  • dovada competențelor profesionale trebuie făcută prin aplicarea diferitelor metode de evaluare aplicate în diverse contexte și cu diferite ocazii;
  • evaluarea trebuie să fie independentă de educația și formarea profesională, ceea ce înseamnă că poate avea loc în afara unui program de educație sau de formare;
  • evaluarea fiecărei unități de competență trebuie să se încheie cu un rezultat pentru candidat - "competent" sau "necompetent încă".

Începând cu luna iunie 2018,  a intrat în vigoare Metodologia pentru stabilirea criteriilor şi procedurilor de evaluare şi certificare ale evaluatorilor de competenţe profesionale, evaluatorilor de evaluatori şi evaluatorilor externi (Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3.629 din 2 mai 2018).  

Prin această metodologie s-a aprobat și  structura Registrului naţional al evaluatorilor de competenţe profesionale, evaluatorilor de evaluatori şi evaluatorilor externi. Registrul se publică pe site-ul ANC şi se actualizează periodic, pe baza criteriilor şi procedurilor de evaluare şicertificare prevăzute de metodologie.

Legea Educației Naționale adoptată în 2011 subliniază rolul validării învățării informale și non-formale în contextul unei perspective mai largi a învățării pe tot parcursul vieții, pe baza unei abordări a rezultatelor învățării.

 

Legea promovează o abordare generală a validării și nu există măsuri specifice pentru un anumit sector, cu excepția validării rezultatelor învățării dobândite de cadrele didactice în contexte non-formale și informale. Evaluarea şi validarea achiziţiilor dobândite de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control prin diferite programe şi forme de organizare a formării continue se realizează pe baza sistemului de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile, elaborat de Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării, şi aprobat prin ordin al ministrului.

 

În decembrie 2013, România a adoptat Cadrul Național al Calificărilor (CNC) prin Hotărârea de Guvern nr. 918/2013. CNC are 8 niveluri de calificare care pot fi dobândite prin intermediul sistemului formal de educație și formare din România și prin recunoașterea rezultatelor învățării dobândite prin învățarea non-formală și informală.

 

În prezent, metodologia permite validarea numai pentru nivelul 4 sau mai jos pentru a obține o calificare prin validarea învățării non-formale și informale. Validarea este încă legată de standardele ocupaționale și nu este încă operațională în ceea ce privește educația formală.

 

Pentru mai multe informații cu privire la Validarea Învățării Non-formale și Informale consultați inventarul european privind validarea învățării non-formale și informale 2014: Raport de țară România.