Orientarea școlară
În majoritatea cazurilor consilierea educaţională (şcolară) în timpul învăţământului primar este asigurată de cadrul didactic lucrând în cooperare cu părinţii elevilor şi psihologul şcolar. Curriculumul naţional cuprinde aria curriculară Consiliere şi orientare dedicată consilierii şcolare a elevilor. În cazul învăţământului primar, planurile-cadru de învăţământ prevăd posibilitatea alocării, din curriculumul la decizia şcolii, a unei ore pe săptămână pentru consiliere şi orientare. Există, de asemenea, ofertă centrală de programe şcolare pentru această arie curriculară, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
Orientarea şcolară/profesională pe parcursul învăţământului secundar este asigurată prin Curriculumul naţional şi realizată de către dirigintele clasei, în cooperare cu părinţii elevilor şi cu consilierul şcolar. Curriculumul Naţional cuprinde aria curriculară Consiliere şi orientare pentru care planurile-cadru de învăţământ alocă o oră pe săptămână la toate nivelurile învăţământului secundar (gimnazial, liceal, şcoala de arte şi meserii, anul de completare). Pentru această arie curriculară există o ofertă centrală de programe şcolare aprobate prin Ordin al ministrului educaţiei, care stabilesc diferenţiat, în funcţie de nivelul de învăţământ căruia i se adresează (gimnazial, liceal, şcoala de arte şi meserii, anul de completare), obiectivele şi conţinuturile educaţionale vizate, furnizând, de asemenea, şi sugestii metodologice care orientează activitatea cadrelor didactice pentru realizarea obiectivelor/dezvoltarea competenţelor specifice acestei arii curriculare.
Inspectoratele şcolare judeţene organizează anual un târg educaţional cu durata de 5 zile, cunoscut sub numele de „Festivalul Şanselor Tale”. Unităţile de învăţământ îşi prezintă oferta lor educaţională (planul de şcolarizare, specializări, curriculumul la decizia şcolii etc.) precum şi calitatea educaţiei oferite (condiţii educaţionale, resurse, eficienţa internă şi externă, relaţiile cu industria etc.). Conducerile unităţilor de învăţământ şi diriginţii facilitează şi organizează vizite pentru elevii lor la târgul educaţional, cu scopul de a sprijini orientarea lor şcolară şi profesională.
Consilierea şi orientarea elevilor, în cadrul învăţământului profesional şi tehnic se realizează prin:
- disciplina Orientare şi consiliere vocaţională, prevăzută pentru filiera tehnologică, clasele a XI-a şi a XII-a, ruta directă de calificare, şi pentru clasele a XII-a şi a XIII-a, ruta progresivă de calificare;
- cabinetele de asistenţă psihopedagogică, organizate în unităţile de învăţământ cu mai mult de 800 de elevi, subordonate centrelor judeţene de asistenţă psigopedagogică (Şcolile cu mai puţin de 800 de elevi apelează la serviciile unităţilor de asistenţă psihopedagogică organizate în alte şcoli.);
- centrele judeţene de resurse si asistenţă educaţională, organizate la nivelul fiecărui judeţ;
- activitatea profesorilor diriginţi, orientată de documente reglatoare în vigoare, în relaţie cu părinţii elevilor şi cu reprezentanţi ai instituţiilor cu profil educaţional şi ai agenţilor economici locali;
- activitatea de pregătire practică a elevilor, realizată în parteneriat cu agenţi economici locali, în cadrul căreia, un rol major îl au tutorii de practică şi relaţia directă cu angajaţii.
Consilierea psihologică
Preşcolarii beneficiază de asistenţă medicală şi psihologică gratuită în cabinete medicale şi psihologice şcolare ori în policlinici şi unităţi spitaliceşti de stat. Îngrijirea sănătăţii copiilor în timpul învăţământul preşcolar este asigurată fie prin cabinete medicale şcolare (existente în special în mediul urban), fie prin unităţi medicale de stat şi este gratuită (inclusiv medicaţia). Grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal angajează asistente medicale pentru a asigura îngrijirea sănătăţii copiilor.
Elevii din învăţământul primar beneficiază de asistenţă medicală şi psihologică gratuită în cabinete medicale şi psihologice şcolare ori în policlinici şi unităţi spitaliceşti de stat (medicaţia este de asemenea gratuită).
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică este organizat, la nivel de judeţ/ municipiului Bucureşti, ca unitate de învăţământ preuniversitar complementară, subordonată Inspectoratului Şcolar Judeţean/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
În fiecare şcoală cu mai mult de 800 de elevi se pot organiza cabinete de asistenţă psihopedagogică, conform resurselor şi nevoilor existente. Şcolile cu mai puţin de 800 de elevi apelează la serviciile unităţilor de asistenţă psihopedagogică organizate în alte şcoli. Centrele şi unităţile de asistenţă psihopedagogică asigură prin activităţi individuale şi colective monitorizarea psihopedagogică şi consilierea elevilor, precum şi consilierea cadrelor didactice şi părinţilor elevilor. În cooperare cu unităţile de învăţământ şi comunitatea locală, centrele şi unităţile de asistenţă psihopedagogică organizează de asemenea şi activităţi de orientare şcolară şi profesională a elevilor, activităţi de informare şi documentare etc.
Orientarea pentru carieră
Dirigintele clasei are responsabilitatea de a planifica, organiza şi realiza activitatea de orientare şcolară şi profesională a clasei – pe baza orientărilor existente, a consultării părinţilor şi elevilor şi a vârstei şi particularităţilor elevilor. În special pentru elevii din clasele terminale ale unui anumit nivel educaţional, activităţile realizate în timpul orelor de consiliere şi orientare includ întâlniri şi dezbateri cu reprezentanţii instituţiilor educaţionale şi angajatorilor locali, vizite la diverse instituţii, aplicarea şi interpretarea de teste de personalitate şi teste de aptitudini etc.
Instituţiile de învăţământ trimit în mod regulat informaţii detaliate privind oferta lor educaţională, în mod obişnuit prin cadrele lor didactice. În astfel de ocazii, conducerea unităţilor de învăţământ organizează întâlniri cu toţi elevii din clasele terminale. În mod specific pentru învăţământul profesional şi tehnic, pregătirea practică a elevilor, realizată pe bază de contract la diferiţi angajatori locali, are un rol foarte important în orientarea profesională a elevilor. În timpul pregătirii practice, elevii iau direct legătura cu angajaţii, cunosc condiţiile de muncă, înţeleg cerinţele muncii şi nivelul de formare iniţială solicitat, primesc informaţii directe referitoare la salarizare şi la alte detalii. Eficienţa acestei orientări profesionale este dovedită de faptul că un număr important de absolvenţi din învăţământul profesional şi tehnic îşi realizează prima angajare în muncă la aceleaşi firme unde au desfăşurat pregătirea practică. Relaţiile formare-angajare şi şcoală-industrie sunt de asemenea asigurate prin organismele consultative lucrând la nivelul unităţilor de învăţământ şi la nivel judeţean.